Domnul nostru Iisus Hristos, prin negrăita Lui milă, a binevoit să ne mântuiască de la pierzare cu patima Sa cea de voie, prin Cruce, prin moarte şi prin înviere, dându-Se spre chinuri, ca să se rănească pentru păcatele noastre. Atunci un sutaş, anume Longhin, de neam din Capadocia, fiind sub stăpânirea lui Pilat, a fost pus împreună cu ostaşii săi să slujească la sfintele patimi şi la răstignirea lui Hristos. Văzând el minunile cele ce s-au făcut de Hristos, adică cutremurul şi schimbarea soarelui în întuneric, mormintele deschizându-se, morţii înviind şi pietrele despicându-se, a mărturisit că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, precum grăieşte dumnezeiescul evanghelist Matei: "Iar sutaşul şi cei ce străjuiau împreună cu dânsul pe Iisus, văzând cutremurul şi cele ce s-au făcut, s-a temut foarte tare, zicând: cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta".

   Despre Longhin sutaşul zic unii că el a împuns cu suliţa în coasta Domnului Iisus Hristos, Care a murit pe cruce, iar din sângele şi apa ce au curs a câştigat tămăduire pentru ochii săi cei bolnavi.

    Apoi, fiind îngropat trupul făcător de viaţă al lui Hristos, Longhin iarăşi a fost pus de Pilat să străjuiască cu ostaşii pe Iisus Care zăcea în mormânt. Iar când Domnul, cu mare slavă, a înviat din mormânt şi prin minunata Sa sculare a înspăimântat pe străjeri, îngerul Domnului, pogorându-se din cer, a prăvălit piatra de pe mormânt şi de frica lui s-au cutremurat străjerii şi s-au făcut ca morţi.

    Atunci Longhin împreună cu alţi doi ostaşi ai săi au crezut desăvârşit în Hristos şi s-au făcut propovăduitori ai învierii Lui, mărturisind lui Pilat şi arhiereilor toate cele ce s-au făcut.  Arhiereii au făcut sfat cu bătrânii şi au dat ostaşilor mulţi arginţi ca să tăinuiască învierea lui Hristos, zicând: "Ucenicii Lui L-au furat noaptea, pe când noi dormeam". Însă Longhin nu a primit arginţii şi nu a vrut să tăinuiască minunea, ci a mărturisit-o şi adevărată a fost mărturisirea lui. Pentru aceasta Pilat şi adunarea evreiască l-au urât pe Longhin şi toată mânia lor pe care o aveau înainte asupra lui Hristos au îndreptat-o împotriva lui. Căci cu cuvântul său vestea tuturor că Hristos este adevăratul Dumnezeu, a Cărui moarte şi înviere dătătoare de viaţă el însuşi le-a văzut şi despre aceasta la toţi a propovăduit. Zavistnicii încercau asupra lui pricină şi vreme potrivită să-l piardă, pentru că mărturisea pe Iisus Hristos, dar nu aflau, pentru că Longhin fiind mai bătrân şi mai cinstit decât toţi, era binecunoscut Cezarului. Fiind înştiinţat el de gândul lor cel rău ce îl aveau asupra lui, a voit mai bine să fie lepădat pentru Hristos, decât să vieţuiască în locaşurile iudeilor. Şi şi-a lăsat dregătoria sa, haina şi brâul cel ostăşesc şi luând cu el pe cei doi prieteni care aveau aceeaşi râvnă ca şi dânsul, pentru Hristos, s-au depărtat şi n-au mai vieţuit cu popor şi se îndeletniceau cu credinţa în adevăratul Dumnezeu. Apoi au primit botezul de la Sfinţii Apostoli şi nu după multă vreme au părăsit Ierusalimul şi au mers împreună în Capadocia. Acolo a fost propovăduitor şi apostol al lui Hristos şi a întors pe mulţi din rătăcire la Dumnezeu. Apoi, lăsând cetatea aceea, a petrecut în satul tatălui său, vieţuind în post şi în rugăciune.

   Adunarea evreiască din Ierusalim a fost înştiinţată că Longhin a umplut toată Capadocia cu învăţătura sa şi cu mărturisirea cea dovedită despre învierea lui Hristos. De aceea, arhiereii şi bătrânii s-au umplut de zavistie şi de mânie şi, mergând la Pilat cu multe daruri, l-au rugat ca să trimită până la Cezarul din Roma veste împotriva lui Longhin care şi-a lepădat dregătoria ostăşească, s-a abătut de la stăpânirea romană şi tulbură poporul din Capadocia propovăduind pe alt împărat. Iar Pilat, luând darurile, a ascultat rugămintea lor şi a trimis la Cezarul Tiberiu o scrisoare care cuprindea multă clevetire împotriva lui Longhin. Cu această scrisoare a lui Pilat au trimis iudeii mult aur Cezarului, răscumpărând moartea Sfântului Longhin. Apoi degrabă a venit de la Cezar poruncă ca Longhin să fie pedepsit cu moarte, ca un potrivnic al Cezarului. Şi îndată Pilat a trimis ostaşi în Capadochia ca să-i taie capul lui Longhin şi apoi să-l aducă în Ierusalim, spre a dovedi adunării evreieşti moartea lui. Apoi Pilat a poruncit să fie ucişi, după cererea evreilor care îl urau pe Dumnezeu, şi cei doi ostaşi care lăsaseră împreună cu Longhin dregătoria ostăşească şi propovăduiau acolo, ca şi dânsul, pe Hristos.

    Ajungând trimişii lui Pilat în părţile Capadociei, întrebau cu stăruinţă unde este Longhin. Aflând că locuieşte în satul părintesc, s-au sârguit să meargă acolo şi umblau în taină, căutându-l pe Longhin nu spre a-l ucide, ci spre a-i aduce oarecare cinste, pentru că se temeau că să nu-i scape din mâini şi să se întoarcă ruşinaţi la cei ce i-au trimis. De aceea, căutau să năvălească asupra lui în taină. Iar Sfântul Longhin, fiind plin de Duhul lui Dumnezeu, a ştiut cele ce vor să fie, pentru că i s-a descoperit lui cunună mucenicească ce i se gătea, şi a ieşit singur în întâmpinarea lor. Văzându-i, cu dragoste le-a grăit cuvinte bune. Iar ei, necunoscându-l, l-au întrebat: "Unde este Longhin care era odată sutaş?" Iar Longhin i-a întrebat: "Ce trebuinţă aveţi cu el?". Au răspuns ostaşii: "Am auzit că este om bun şi vrem să-l cercetăm; căci noi suntem ostaşi, iar el a fost sutaş de ostaşi, deci voim să-l vedem pe el". Iar Longhin le-a zis: "Rogu-vă pe voi, stăpânii mei, să vă abateţi la casa mea şi să vă odihniţi puţin de cale, căci eu vi-l voi spune vouă, că ştiu unde vieţuieşte şi sigur va veni la voi, că nu locuieşte departe". Iar ei s-au dus la dânsul. Şi le-a făcut Longhin ospăţ mare, iar după ce s-a înserat, când oaspeţii s-au veselit bine de vin, au spus lui Longhin pentru ce sunt trimişi. Însă mai întâi l-au rugat şi l-au jurat cu jurământ ca să nu spună nimănui taina aceasta, temându-se că nu cumva cineva să-l scape pe Longhin de dânşii. Apoi i-au spus: "Noi suntem trimişi ca să luăm capul lui şi capetele celor doi tovarăşi ai lui, pentru că a venit porunca aceasta de la Cezar către Pilat". Longhin, auzind că şi pe prietenii lui îi caută ca să-i omoare, a trimis în grabă după dânşii, chemându-i la sine şi nu le-a spus ostaşilor că el este Longhin, până ce nu au venit şi prietenii lui.

    Iar ostaşii adormind, Longhin a stat la rugăciune şi toată noaptea aceea s-a rugat cu dinadinsul lui Dumnezeu, pregătindu-se pentru moarte. A doua zi ostaşii se sârguiau să meargă în cale şi l-au rugat pe Longhin ca să li-l spună pe acela pe care îl caută şi pe care a făgăduit că are să-l arate. Iar Longhin le-a zis lor: "Aşteptaţi puţin, stăpânii mei, că am trimis după dânsul şi fără zăbavă va veni la voi. Şi să mă credeţi pe mine că acela pe care îl căutaţi, singur se va da pe sine în mâinile voastre, numai să aşteptaţi". Aflând Longhin că vin prietenii lui, a ieşit în întâmpinarea lor şi, cuprinzându-i, i-a sărutat pe ei, zicându-le: "Bucuraţi-vă, robii lui Hristos şi ai mei prieteni, că s-a apropiat veselia noastră; a sosit vremea dezlegării noastre din legăturile trupeşti. Căci, iată, acum vom sta împreună înaintea Domnului nostru Iisus Hristos, pe Care L-am văzut răbdând patimi, răstignire, îngropare şi a înviat cu slavă. Pe Acela iarăşi de acum Îl vom vedea şezând de-a dreapta lui Dumnezeu şi ne vom sătura de vederea slavei Lui". Grăind acestea Longhin către prietenii săi, le-a spus lor de ce au venit ostaşii de la Pilat şi de la adunarea iudeilor: ca să-i ucidă pe ei pentru mărturisirea învierii lui Hristos. Iar ei, auzind acestea, s-au bucurat că se vor învrednici a fi părtaşi cununii muceniceşti şi că degrabă vor merge să stea înaintea Domnului lor, pe Care L-au iubit din tot sufletul. Apoi, ducându-i pe prietenii săi la ostaşi, le-a zis: "Iată, aveţi pe Longhin, iată aveţi şi pe cei doi prieteni ai lui, pentru că eu sunt Longhin pe care îl căutaţi, iar aceştia doi sunt prietenii mei, care împreună cu mine au văzut învierea lui Hristos şi au crezut. Deci faceţi-ne nouă aşa precum aveţi poruncă de la cei ce v-au trimis pe voi".

    Iar ostaşii, auzind acestea, s-au umilit şi pe moment nu credeau că el este Longhin. Apoi, înştiinţându-se cu adevărat, se ruşinară şi nu voiau să-l omoare pe binefăcătorul lor. Iar Longhin îi silea pe ei ca să îndeplinească porunca şi le zicea: "Nu puteţi să-mi răsplătiţi mai bine pentru dragostea mea către voi decât dacă mă veţi trimite degrabă la Domnul meu, pe Care de mult doresc să-L văd".

    Apoi, s-a îmbrăcat în haine albe de îngropare, a arătat cu mâna un deal care era în apropiere şi a poruncit casnicilor săi ca acolo să-i îngroape trupul şi să pună împreună cu dânsul şi trupurile celor doi prieteni ai săi. Rugându-se mult şi dând tuturor celor ce erau acolo sărutarea cea mai de pe urmă şi-au plecat sub sabie capetele lor, iar ostaşii, tăindu-le, au luat cu dânşii capul Sfântului Longhin şi s-au dus. Iar cei de pe lângă casă au îngropat cu cinste trupurile sfinţilor la locul arătat de Sfântul Longhin, iar cinstitul şi sfântul lui cap a fost dus de ostaşi la Ierusalim, ca să fie dovadă lui Pilat şi iudeilor despre uciderea lui Longhin. Pilat şi cu iudeii, văzând capul sfântului, a poruncit ca să-l arunce afară din cetate şi l-au tăvălit mult în gunoi până ce a fost astupat acolo.  Domnul, Care păzeşte toate oasele plăcuţilor Săi, a păzit întreg, în gunoi, capul Sfântului Longhin. Şi când a vrut ca să-l preamărească pe robul său pe pământ înaintea oamenilor, precum îl preamărise în cer înaintea îngerilor, a descoperit sfântul lui cap astfel: O femeie văduvă din Capadochia orbise de amândoi ochii şi multă vreme a căutat ajutor pe la doctori, dar n-a aflat nicăieri. Apoi s-a gândit să meargă la Ierusalim şi să se închine acolo la sfintele locuri, căutând ajutorul lui Dumnezeu pentru ochii săi cei orbi. Luând cu ea pe fiul ei, primul născut, a luat calea Ierusalimului şi a fost dusă de dânsul până acolo. Ajungând la sfintele locuri, fiul ei s-a îmbolnăvit şi după puţine zile a murit. Din pricina aceasta văduva avea mare mâhnire şi plângea de îndoita-i orbire: căci a pierdut şi ochii şi pe fiul ei, care era ca o lumină a ochilor săi.

  Plângând ea nemângâiata şi tânguindu-se cu amar, i s-a arătat în vedenie Sfântul Longhin şi a mângâiat-o, făgăduindu-i că şi pe fiul ei i-l va arăta în slava cerului şi lumina ochilor i-o va dărui. Şi i-a povestit toate cele despre sine; cum a fost la patimi, la răstignire, la îngropare şi la învierea lui Hristos, cum a propovăduit în Capadocia pe Hristos şi a pătimit pentru Dânsul cu prietenii săi. Şi i-a poruncit ei să meargă înaintea cetăţii şi să afle capul lui acoperit de gunoi şi i-a zis: "Ţie ţi s-a rânduit aceasta spre tămăduirea ta". Iar ea, mângâindu-se în necaz, s-a sculat şi a mers, fiind condusă afară din cetate. Femeia ruga pe cei care o duceau, zicându-le: "Unde veţi vedea gunoi mult adunat, acolo să mă duceţi". Şi aşa s-a făcut; aflând gunoi mult, au dus-o acolo, iar ea a început a scormoni gunoiul cu mâinile. Deşi nu vedea nimic cu ochii, avea credinţă mare în cuvintele sfântului, cel ce i-a grăit în vedenie.

După rânduiala lui Dumnezeu, îndată a găsit ceea ce căuta. Deodată a văzut lumina soarelui, pentru că i s-au deschis ochii şi a văzut în gunoi capul sfântului. Şi s-a bucurat, nu atât de lumina soarelui pe care a văzut-o, cât mai ales de capul sfântului, pe care l-a aflat şi prin care a câştigat vederea. Şi l-a preamărit pe Dumnezeu, iar pe Sfântul Longhin, robul său, l-a cinstit. Luând capul şi sărutându-l, l-a dus cu bucurie în casa în care găzduia şi, spălându-l, l-a uns cu miresme bine mirositoare.     

     Aşa de mult se veselea de aflarea acelei duhovniceşti visterii, încât şi-a uitat mâhnirea pentru fiul cel mort. În noaptea următoare i s-a arătat iar Sfântul Longhin, în lumină mare, aducând pe fiul ei la dânsa, strălucind în îmbrăcăminte de nuntă şi, cuprinzându-l pe acesta cu dragoste părintească, a zis către văduvă: "Vezi pe acela pentru care eşti în durere? Iată, femeie, pe fiul tău, iată în ce fel de cinste şi slavă se află, vezi-l şi te mângâie, pentru că Dumnezeu l-a numărat în cetele cele cereşti, care se află în Împărăţia Lui; iar eu l-am luat acum de la Mântuitorul şi nu va fi depărtat de mine niciodată. Şi să iei capul meu şi trupul fiului tău şi să le pui într-o raclă. Să nu plângi mai mult pe fiul tău, nici să se tulbure inima ta, căci mare slavă, bucurie şi veselie nesfârşită i s-a dat lui de la Dumnezeu".

   Dacă a auzit aceasta, femeia s-a sculat şi degrabă a pus într-o raclă capul mucenicului, împreună cu trupul fiului ei cel mort şi s-a întors la casa sa, slăvind şi lăudând pe Domnul. Sosind în patria sa, a îngropat la un loc trupul fiului ei împreună cu cinstit capul sfântului mucenic şi aceste cuvinte le grăia în sine: "Acum ştiu că celor ce iubesc pe Dumnezeu toate le sporesc spre bine. Am căutat ochii trupeşti şi am aflat împreună şi pe cei sufleteşti. Eram cuprinsă de necaz pentru moartea fiului meu şi acum îl am la ceruri stând în slavă înaintea lui Dumnezeu cu proorocii, cu mucenicii şi cu Longhin, cu care totdeauna se bucură, întru împărăţia lui Hristos, purtând printre îngeri Crucea, semnul cel de biruinţă. El ca un ucenic al lui Longhin scoate acelaşi glas, cântând cu bucurie: "Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta, este şi va fi. Împărăţia Lui este împărăţia tuturor veacurilor şi stăpânirea Lui, întru tot neamul şi neamul, a Căruia este slava în veci". Amin. ( Sursa: Vietile sfinților )